De ceva timp mi s-a așezat o perspectivă despre batranete. Am observat ca oamenilor cand îmbătrînesc, li se poate percepe mult mai ușor densitatea care parca iese la suprafață, in comparație cu lumina care a coborât în profunzimea/adâncimea lor. Aceasta “retragere” ă luminii este de fapt chiar procesul de retragere treptata a spiritului din corp, până la retragerea completa.  Asta se datorează programării facute de om. Cand credințele și programele sunt de autodistrugere, la suprafață se ridică fricile si chiar efectul acestei autodistrugeri (boala cu victima aferentă). Cand un om își integrează in structurile lui o cantitate mai mare din lumină interioară, asta se va vedea si in comportament/aura lui, căci se va activa astfel, lumina din fiecare celula.
De cate ori nu ati vazut cum cei dragi vouă, când îmbătrînesc, se schimbă, au toane si devin diferiți de cei pe care îi cunoșteati voi, de parcă nu i-ati mai recunoaște?!
Asta se datorează, în viziunea mea, chiar acestui fapt . Pe langa neputinta (lipsa controlului) bătrîneții, boala si suferinta mai au rolul acesta de activator al densității.
În concluzie, avem ocazia sa ne integrăm aceste părti de conștiință care se vede încă separată si sa ne deprogramam această falsă credinta de autodistrugere, odată cu integrarea luminii din noi!
Iata o temă perfectă, pentru următoarea întâlnire a Comunității 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.