Misiune2

Cine sunt eu

Sunt un suflet care a pornit în căutarea drumului către casă și face asta căutându-se pe el, regăsindu-se și iar căutându-se și iar regăsindu-se de mai multe ori în această călătorie. Sunt un suflet călător din alte timpuri și din alte lumi.

Când în sfârșit am ajuns să mă recunosc  ca fiind doar ceea ce sunt, am înțeles că sunt UNUL și ÎNTREGUL și partea din același întreg, sunt bucuria și iubirea ce experimentează toate acestea!

Am venit aici să mă bucur de tot ceea ce viața îmi scoate în cale, să arăt și altora, să le reamintesc cum să facă asta, să-mi fie alături pe acest drum, să ne bucurăm împreună!

Am venit să finalizez un proiect început de mult, în alte vieți, acela de a asista omenirea să ascenzioneze, la fel și Pământul.  Folosesc numele aspectului meu de atunci, Akena, care mă poartă către îndeplinirea acestei misiuni prin energetica lui.

Sunt recunoscătoare pentru toți cei care mă însoțesc pe acest drum, văzuți sau nevazuți, știuți sau neștiuți, care au același scop ca și mine și vă multumesc  ființe dragi, suflete luminoase și iubitoare!